mama perfecta

Mama perfecta

Îmi iubesc mama, dar avem personalități diferite și niciodată nu am simțit că mă cunoaște și știe ce nevoi am, ce îmi doresc, ce îmi place. Eu sunt o fire sensibilă, empatică, introvertă. Ea este opusul – extravertă, orientată către latura practică a vieții, nu își conștientizează sentimentele și nici nu le acordă importanță (sentimentelor ei și al celorlalți). Din motivul ăsta îîi este foarte greu să mă înțeleagă, cu toate trăirile mele, pentru că lumile noastre interioare sunt diferite. Ea este foarte orgolioasă și ambițioasă. Orgoliul mamei mele a provocat și întreținut multe certuri în familie, iar eu și fratele meu aveam atâta nevoie de liniște. Nu mă interesa cine are dreptate, îmi doream doar armonie. Ai mei și-au disputat șefia toată viața, până când unul dintre ei s-a dus (tata). Mie mi se pare absurd să sacrifici armonia unui cămin de dragul dreptății. Dreptatea e relativă. Ulterior a realizat și mama că ambiția în căsnicie nu i-a folosit la nimic. Te lupți o viață întreagă cu partenerul pentru dreptate, în final unul moare și realizezi că nu ai câștigat nimic. Sunt doar pierzători. Pe de altă parte, firea ei bătăioasă și ambițioasă a ajutat-o să învingă boli grele. Cred că o dozare bună a orgoliului te poate ajuta mult în viață, dar în familie nu își are locul. O accept și o iubesc așa cum e, e mama mea. Totodata, ca orice om, am în mintea mea o reprezentare a mamei ideale. Cum visez eu că ar fi mama perfecta pentru mine, care mi-ar satisface nevoia de afecțiune, de înțelegere, de familie unită și liniștită, de tot ce înseană arhetipul mamei în imaginația mea… Și probabil că dacă aș avea copii așa mi-aș dori să fiu, ceea ce nu înseamnă neapărat că aș corespunde idealului lor de mamă. Sau poate că eu chiar așa sunt ca mamă, deși nu am copii, dar am părintele meu interior, și nu fac decât să proiectez potențialul meu ca mamă în idealul meu de mamă, dar de fapt sunt eu, în cazul în care aș avea copii.

Așa cred că se naște în inima fiecărui părinte strategia de parenting. Se uită la părinții lui, înregistrează aspectele care nu îi plac și probabil le minimizează pe cele bune, pentru că i se par astea rele prea rele, raportându-se la idealul de părinte din mintea lui, apoi decide cum ar vrea el să fie și cum să NU fie pentru copiii lui. Cum să nu fie pleacă de la ceea ce nu i-a plăcut la părintele său și nu vrea să îi transmită acel lucru și copiilor lui, plecând de la premisa greșită, zic eu, că copiii lui ar avea aceeași structură internă cu a lui, deci ar avea aceleași dorințe și nevoi.

Revenind la ideea mea de mama perfecta, gândul mă poartă la bunica mea (mama mamei mele) sau poate că așa mi s-a format idealul de mamă, plecând de la existența bunicii și a interacțiunii cu ea. Mamaia, cum îi ziceam eu, era o femeie blândă, caldă, sinceră, deschisă, care nu avea noțiunea de orgoliu. Îți vorbea totdeauna din inimă, niciodată din ego, iar toate faptele ei erau bine intenționate, fără măști, fără jocuri ascunse. Nu am auzit-o niciodată să judece pe cineva. Pe toți îi trata cu respect, căldură, înțelegere și acceptare. Conflictele și le disputa deschis, deși nu prea îmi amintesc să fi avut conflicte, pentru că avea abilitatea asta incredibilă pe care noi o numim diplomație, dar fără ipocrizie, să fii drăguț cu cineva doar ca să salvezi o situație. La ea era un melanj de mai multe valori, nu doar o strategie de gestionare a relațiilor. Nu doar că era diplomată, dar iubea oamenii, cu bune și cu rele, îi înțelegea – de fapt nu îi judeca, că poate nu înțelegea mereu, îi lua așa cum erau. Nu era genul care căuta să înțeleagă resorturile fiecăruia, ci mai degrabă accepta oamenii ca fiind creați de Dumnezeu, ceea ce le dădea dreptul să fie luați și iubiți așa cum sunt. Căci bunica mea avea o credință imensă în Dumnezeu. Tot ceea ce făcea era din și pentru El. Mergea frecvent la biserică, se ruga, se încredința Lui. Probabil din credința în Dumnezeu s-au născut multe calități pe care le admir la ea, inclusiv lipsa orgoliului. Ea nu avea nevoie de o entitate în ea, orgoliul, care să intermedieze relația ei cu lumea atunci când nu erau toate roz, ci în momentele care necesitau apărare ea rămânea deschisă, vulnerabilă, știind că o apără Dumnezeu de orice.

Toată descrierea aceasta ar contura profilul unei persoane sensibile, calme și iubitoare, dar e nevoie să completez cu fermitatea și hotărârea pe care le avea în personalitatea ei minunată…sau asertivitate, cum se numește acum. O femeie pe care nu aveai cum să nu o respecți și căreia să i te împotrivești. Modul în care se poziționa în relație cu tine nici măcar nu îți dădea ideea să te împotrivești. Aveai mereu certitudinea că tot ce venea de la ea era bine intenționat, venea din iubire și dintr-o mare înțelepciune pe care Dumnezeu a pus-o în ființa ei.

Un munte de înțelepciune într-o persoană care avea doar 4 clase. O simplitate a femeii de la țară care muncea la cooperativă, apoi muncea și acasă, ținea toată curtea și gradina mare, având grijă totodată de 3 copii, ulterior 5 nepoți. Și le facea pe toate cu maiestrie și ușurință, ca și cum Dumnezeu o lăsase acolo să gestioneze toată gospodăria, căsnicia, relațiile cu lumea și în tot acest timp să transmită multă empatie și iubire.

S-au scris multe cărți despre relații, despre cum să construiești și să menții o căsnicie, despre cum să te porți cu bărbatul tău și cum să îl faci fericit. Bunica mea nu cred că a citit vreo carte, poate câte un ziar din când în când, dar ea nu avea nevoie. Avea un canal de comunicare privat și deschis în permanență cu Dumnezeu, prin care îi transmitea toată cunoașterea de care avea nevoie pentru a clădi un cămin. Căminul bunicilor mei era așezat, bine organizat, fiecare cu rolul lui, cu îndatoririle sale, un sistem funcțional, generator de fericire pentru noi, nepoții. Nu cred că am mai văzut vreo femeie care să își trateze bărbatul cu atâta respect. Ca și cum știa că bărbatul e precum un copil, doar ceva mai orgolios, avea grijă ca orgoliul lui de bărbat să-i fie mereu satisfăcut. Îmi amintesc ca ne așezam cu toții la masă, mamaia punea ciorba de găină în farfurii, tataia se așeza mereu în capul mesei, la locul lui, iar lui îi punea primul în farfurie și îi dădea întotdeauna cea mai bună bucățică. Mă uitam ciudat atunci, nu înțelegeam, pentru ca la mine acasă nouă, copiilor, ni se dădea ce era mai bun, părinții se lăsau deoparte pentru noi. Am înțeles mai târziu că mamaia nu i-a luat statutul după ce au apărut copiii, ci l-a considerat la fel de important, i-a păstrat locul de cinste și nu a pus copiii înaintea lui, ascultand de Dumnezeu cand i-a cerut să își cinstească bărbatul. Iar el nu era un sfânt, obișnuia să mai bea, era un tată sever, dar ea îl pondera, el nu ar fi fost nimic fără ea. Mamaia a fost stâlpul casei de care se vorbește în cărți, care își ține bărbatul și copiii aproape, care creează o lume cu sens pentru ei. În nicio carte despre cupluri nu am dat de măiestria pe care o avea mamaia în a-și construi o căsnicie solidă. De fapt am citit cuvinte multe scrise pe mii de pagini – ceea ce ea făcea natural fără să pară complicat. Genul de femeie care cinstește bărbatul, îl aproba, nu îl ceartă, îl lasă să se simtă șef,..iar în final totul ieșea așa cum voia ea. Pe stilul zi ca el, dar fă ca tine, dar fără să fie un joc de manipulare, ci lăsându-l pe el să ajungă firesc la concluziile ei, după ce i-a satisfăcut nevoile egoului de a se simți autoritatea în familie. Mamaia conducea toate treburile casei, deși, dacă nu erai de-al casei ai fi crezut că el dă ordinele. Dar el nimic nu făcea fără ea. Toata ziua o striga – Anico, în sus, Anico în jos, iar ea Da, Sile… Nu dormea fara ea. Când mai pleca mamaia la Alexandria la fiica ei, tataia o suna și o chema acasă, că nu putea să doarmă fără ea. Erau suflete pereche. Tataia a respectat-o și a iubit-o…avea și motive, îl tratase ca pe un rege. Îi vorbea mereu frumos, ne-a povestit mamaia că o singură dată a dracuit-o, nu mai știu de ce, dar pentru o viață de om (au trăit împreună cel puțin 60 de ani) mi se pare un record. Legătura lor a fost atât de strânsă, că nu au rezistat unul fără celalalt. Ea nu mai era ea fără el, practic au fost un sistem. La puțini ani după moartea bunicului, mamaia a facut cancer, de supărare și dor probabil, și s-a dus și ea.

Bunica mea era o omniprezență în viața fiecăruia dintre noi – având-o pe ea parte din mine mă simțeam în permanență în siguranță, iubită, acceptată. Știi sentimentul acela pe care îl aveam când eram mică. De jos de acolo de unde eram eu, un pui de om, vedeam adulții, în special pe ai mei părinți, ca pe niște zei atotștiutori. Pe măsură ce am crescut am realizat ca era doar o iluzie, că nici adulții nu știu totul, că orbecăie și ei prin viață încercand să o înțeleagă, și că era percepția mea fantasmată asupra a ceea ce înseamnă să fii om mare. Dar bunica mea a ramas acea zeiță și când am crescut. Ea părea să le știe și să le aranjeze pe toate, ca și cum Dumnezeu o lăsase om de nădejde pe pământ, care își cunoștea foarte bine misiunea. Și-a dus-o până la capăt. Chiar și pe patul de moarte, bunica mea mea a tras 3 săptămâni cu un cancer de stomac. Nu s-a speriat de moartea ce urma să vină, nu am văzut urmă de teamă sau de împotrivire, s-a lăsat în mâinile lui Dumnezeu cu o resemnare și cu un respect imens față de ce urma să i se întâmple. A fost lucidă până în ultimul moment, a lăsat instrucțiuni, rânduileli, ne-a asistat în tot procesul ăsta de a o păzi și jeli Am stat pe patul ei 3 săptămâni, ne-am luat rămas bun și ne-am transmis iubire. În tot acest timp, parcă ea a avut grijă de noi să fim bine în timp ce ea se ducea în altă lume. Ea ne îmbărbăta, tacit, și ne ajuta să acceptăm viața ce urma să vină fără ea.A chinuit-o boala, dar nu s-a plâns, doar o vedeam chircită de durere, fără să se plângă vreun pic, ba chiar am ajuns să ne rugăm să o ia, ca să nu se mai chinuie. Într-o zi a venit o bătrână de pe strada lor și a ajutat-o să plece în împărăția cerurilor. O femeie la vreo 90 de ani, cunoscută pentru capacitățile ei greu de explicat de a ajuta oamenii să meargă dincolo. Există printre bătrânii de la țară oameni care pot să ajute suferinzii aflați pe moarte să treacă dincolo. Ca un medic care pune un diagnostic, așa și baba Leana a venit, a stat lângă mamaia ceva timp și i-a simțit sufletul care zice că era undeva blocat în piept. Cu nu știu ce abilități, baba Leana a reușit să îi ghideze sufletul către lumea cealaltă, să i-l tragă din piept, iar bunica mea a murit liniștită în câteva secunde.

Chiar și după ce a murit, bunica mea continuă să existe în mine. Mi-e dor de ea fizic, dar destul de des îmi apare în vis și îmi vorbește sau mă ține în brațe. Uneori îi visez pe amândoi într-o atmosferă de petrecere, de voie bună, semn că le e bine acolo unde sunt, lor le e bine împreună oriunde. Mamaia îmi transmite iubire chiar și de acolo, e o iubire necondiționată de lumea fizică.  Ea continuă să mă ghideze și să mă sprijine în viață ca parte integrantă din mine. Iar dacă eu am multe momente în care nu știu cum să mă iubesc, partea din mine care este ea de fapt suplinește iubirea de sine. Închid ochii, mă ghemuiesc ca un făt în burta mamei, mă gandesc la ea și simt afecțiunea nemărginită pe care ea a lasat-o în mine ca să-mi ajungă cat timp sunt fără ea.

Și uite așa am transformat subiectul mama perfecta într-o povestire despre bunica mea. Acum nu știu dacă idealul meu s-a format cunoscând-o pe ea sau ea pur și simplu se potrivește cu structura mea interioară. Versiunea updated a idealului meu, mama perfecta, ar mai presupune și ceva discuții profunde, preocupări intelectuale, să împărțim o lume a cărților, dar cred că m-aș putea lipsi de astea. În ceea ce privește gradul de libertate pe care aș dori să mi-l ofere..am nevoie de libertate cât să fiu eu, să mi se permită să fiu eu cu bune și cu rele, cât să mi se dea voie să exist exact așa cum sunt. O libertate dusă la extrem, în care eu să am voie să fac orice mi-ar da sentimentul de indiferență și neimplicare și chiar de o raportare nepotrivită la lume Cred că pot reduce idealul meu de mamă la capacitatea acesteia de a crea o lume cu sens, o familie liniștită și armonioasă, în care să mă simt iubită, acceptată și înțeleasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *