sunt al tau

“Sunt al tău…” Oare?!

22 mai 2017, foaie de jurnal

Tocmai mi-a spus “sunt al tau”. E ultimul lucru la care mă așteptam. Simt că sunt într-un vis, pielea îmi arde, inima îmi bate puternic. Sunt într-o transă, mintea mi-a rămas blocată, abia îmi găsesc cuvintele să mă exprim. M-a sunat să îmi spună “la mulți ani” pentru ieri. Ieri chiar mă gândeam că a uitat iar de ziua mea, cum a uitat și de ziua numelui, cum a tot uitat de mine în ultimul timp. Concluzionasem, și nu era prima oară, că nu îl interesează de mine, că nu mă place și degeaba simt eu că am o conexiune cu el, că nu e reciproc, e doar în mintea mea. Viața are capacitatea asta incredibilă de a te surprinde – plăcut sau neplăcut. Se pricepe la fel de bine la ambele. În câteva secunde sau chiar mai puțin toata percepția asupra realității se poate schimba, tot ce ai crezut până atunci că urma să se întâmple se năruie și apare o nouă perspectivă, pe care nu o bănuiai posibilă. Lui Dumnezeu îi plac surprizele, e teribil de spontan. M-am obișnuit să nu mă aștept la stabilitate, nimic nu e cert și la fel pentru mult timp, totul e în schimbare, posibilitățile sunt nenumărate și nebănuite. Degeaba încercăm să anticipăm viitorul și ne temem de ceea ce credem noi că se poate întâmpla. De fapt habar n-avem. Grijile și așteptările sunt timp pierdut.   

Îl cunosc de 2 și ani jumătate. M-a agățat într-un restaurant. Eram cu o prietenă, mâncam o pizza. Nu erau decât două mese ocupate, a noastră și la vreo două mese distanță stătea el cu o tipă care am crezut atunci că e prietena lui. Stăteam față în față, dar nu l-am observat inițial. Vorbeam cu prietena mea și simțeam o privire. L-am surprins privindu-mă intens. Primul gând a fost: “bărbații ăștia…sunt cu o femeie și se uită după altele”. Chiar mă dezgusta gestul ăsta, imaginându-mă pe mine în locul ei. S-a tot uitat. Și eu i-am răspuns la priviri, deși îmi era destul de greu să fac față intensității. El nu era subtil deloc, aproape că mă agresa cu privirea, într-un mod inedit…Se pregăteau de plecare. Ea s-a dus până la baie, el era tot mai explicit. A scos o carte de vizită pe care a scris ceva cu un pix, apoi mi-a făcut semn că mi-o lasă pe masă. S-au ridicat și au plecat. M-am ridicat firesc de pe scaun și m-am dus la masa la care stătuse el. Am ajuns odată cu ospătarul care nu înțelegea ce caut eu acolo. I-am luat de sub nas cartea de vizită, fără să îmi pese de reacția lui. Îmi scrisese numărul lui de telefon. I-aș fi scris imediat, dar nu puteam să mă dau de gol. Am strâns din dinți și am mai rezistat câteva ore, apoi am intrat pe WhatsApp și i-am trimis mesaj.

Îl iubesc? Nu știu.  Dar ce e senzația asta pe care o am în mine? Nici nu îmi mai amintesc când am avut-o ultima dată.

(va continua)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *